Cum a fost la Skirtbike 2016 ?

iunie 23, 2016


Duminica asta a fost veselă și colorată pentru că am participant la Skirtbike 2016.
Skirtbike este despre fete, fuste, flori și biciclete și este un eveniment care promovează și încurajează feminitatea pe bicicletă.
Am să vă povestesc doua experiențe, una ca participant și cealaltă în organizare.
Încep cu experiența în organizare pentru că așa a și început evenimentul pentru mine.
Am ajuns în jur de 15:30, ar fi trebuit să ajung puțin mai devreme, dar am avut preselecțiile la Românii au Talent cu copiii mei de la dansuri, din Medgidia.
Era mare agitație, pentru că din diverse motive, se întârziase puțin cu pregătirea kiturilor pentru participanți.
Fetele erau foarte stresate și poate chiar mai agitate ca mine ( lucru care pare aproape imposibil :)) ).
Pentru că am o experiență de ani de zile în spate cu muncă în organizare și sub presiune, cu lucruri care trebuie terminate contratimp, eu am avut o atitudine calmă, relaxată și orientată spre rezolvarea lucrurilor care mai erau de făcut.

Pentru ca lucrurile să se miște puțin mai repede, m-am apucat și eu de pregătirea kiturilor, alături de fete, după care, am început să le duc frumos de la Info Desk-ul din Maritimo , până în parcare , unde deja apăruse lumea și se așteptau fix aceste kituri de participare.



Dacă ai fost duminica asta prin Maritimo, n-aveai cum să nu mă vezi. Eram fata zâmbăreață și pusă pe glume, care socializa cu toată lumea, care făcea liniuțe când cu pungile în mână, când cu căruciorul plin de kituri, sau dacă ai fost fost la start, cea care te ruga să îi faci loc, ca să pot lăsa kiturile la punctul de înregistrare.
 Pentru că eram titirez pe acolo, am avut mare noroc cu draga mea prietenă , Cami, care mi-a luat și mie bicicleta, pentru că efectiv nu aș fi avut când să o iau. Am stat la poză și am fugit mai departe. :))

După ce toate kiturile au fost gata și distribuite, s-a dat startul și a început distracția ca și participant.
Ioana mi-a făcut și mie tatuajul cu Skirtbike așa cu câteva secunde înainte de start și am pornit.

Totul a decurs mega civilizat, nimeni nu s-a îmbulzit, Poliția și-a făcut treaba impecabil, am circulat pe biciclete mai ceva ca o coloană oficială.
Au fost polițiști în fiecare intersecție, care au oprit circulația ca să trecem noi. A fost un traseu foarte plăcut, am socializat, am admirat o sumedenie de fete frumoase pe biciclete, de rochițe și fustițe drăguțe, de aranjamente florale care mai de care mai interesante.
Oprirea a fost la Cafe del Mar în Mamaia.
Acolo am ciocnit câte un pahar de aperol ( atunci am băut pentru prima data, nu e chiar așa rău :)) )
Acolo a început nebunia doi, cu sponsori , tombole și tot felul de cadouri pentru participante.

Pentru că am fost chiar lângă standul Seventeen și am avut așa o chimie specială cu fata de acolo, m-am sacrificat și am stat ca model la machiaj.

Nu prea mă machiez de obicei, la mine cel mai complex machiaj în general...e rimelul.  :))
Mi-a plăcut tare ce a ieșit, deși când mă plimbam prin local și mă mai vedeam prin oglindă mă cam speriam, că mi se părea prea mult pentru mine, mă simțeam așa ca o maimuțică...dar dacă nu mă vedeam în oglindă totul era ok.  :))

Mulțumesc Narcisei de la Seventeen, chiar am făcut schimb de numere de telefon și o să mai apelez la ea. Și ea la mine, pentru că vrea să facă și ea Kangoo Jumps.
A fost un eveniment reușit, o experiență minunată pe care abia aștept să o repet anul care vine !
Bravo Anda pentru inițiativă și pentru ținută, ai arătat superb !





You Might Also Like

1 comentarii

Popular Posts

Like us on Facebook

Flickr Images