Eu și Vama sub lumini de Oscar 2016

august 26, 2016


Zilele astea are loc Vama sub lumini de Oscar , ediția 2016 , în Vama Veche.
Ce este VSLO ? Este un Festival Internațional de arte vizuale care se organizează deja de ceva ani, dar de care am aflat abia acum câteva zile.
Îmi place să învăț. Cam orice, dar mai ales lucruri care îmi plac și mă pasionează.
 Și cum a apărut ocazia să particip la un curs de fotografie la VSLO , mai ales la câte poze fac eu zilnic, am zis că nu trebuie să lipsesc.
Dacă tot postez atât de des, măcar pozele să fie mai corecte din punct de vedere tehnic și mai plăcute ochiului. :)
Așa că am mers cu Maria în Vama Veche la cursul foto cu Marian Sterea.

Îmi place să fac poze, câteodată mă minunez și eu de ce iese, dar eu nu sunt fotograf, n-am nici o tehnică, nici măcar o cameră bună, nada, rien, 0... doar pasiune pură și dorința de a face mereu lucrurile mai bine.
Alții n-au răbdare, eu fac și 1000 de poze până cred eu că a ieșit una buna. :))
N-aș zice nici măcar eu că sunt un om care are stare și ar sta într-un loc să facă atâtea poze cu răbdare, dar când am camera în mână...cam pierd noțiunea timpului.
 Ce să faci ?  N-ai ce să faci ! :))

Activitatea lui Marian Sterea o urmăresc de foarte mulți ani.
În general, nu prea stau să mă uit la poze făcute de alții, dar la pozele lui mă uit mereu cu admirație, de ani , pentru că le face într-un mod deosebit.

Marian este un profesionist în adevăratul sens al cuvântului, se vede că știe ce face, a explicat excelent o grămadă de chestii.
Trebuie să recunosc și că o parte din informații și termeni mă depășeau, dar prind eu din urmă tot.
Asta mă motivează să învăț și eu.



Marian mi-a pus o întrebare cheie ...a înțeles el că n-am nici o treabă cu fotografia și zice :
- Dar manualul camerei l-ai citit ?
Fix în momentul ăla îmi trecea prin cap :
- Da bravo ! Ce idee excelentă ! Cum de nu m-am gândit la asta ? :))
Camera am luat-o acum vreo 7-8 ani cred, era hit pe vremea aia.
Dar o luasem ca să fie, nu aveam nici un gând cu ea, așa că manualul a rămas frumos în cutie...până azi. M-am folosit de intuiție ca să fac poze...ahh și de programul automat sau HDR.  :))
Chiar dacă , față de echipamentul celorlalți participanți, camera mea era super depașită, Marian mi-a propus să fac un making of al cursului de fotografie.
Well ... cu entuziasm și cu zâmbetul pe buze, am încercat ! :)

Evident că am făcut peste 1000 de poze, ca de obicei, dar m-am bucurat ca un copil să văd că a ales o parte din pozele făcute de mine și le-a publicat pe pagina lui de facebook.

Yuhuu ! Înseamnă că am o șansă și ca fotograf.

Așa începătoare cum sunt, am băgat la cap o mulțime de chestii.
Eu făceam poze, dar nu vedeam detaliile din spate, nu aveam o viziune detaliată atunci când fotografiam.
Am învățat că pozele trebuie să spună povești și cred că am înțeles și cum trebuie să fac asta.


Am văzut chestii de bază la care greșeam și pe care nu le-aș fi observat de una singură.
După ce am înțeles unde greșesc, am început să analizez mai bine pozele.
De exemplu, poza de mai jos ar fi fost mult mai reușită dacă observam chestia aia argintie lucioasă din capul lui Georgian sau aveam puțină grijă să evit zona cu lemnul sau să-l încadrez mai drăguț. Evident că am văzut lucrurile astea fix acum, când mă uitam pe poze, nu observasem până acum. :))
Așa se învață, baby steps, gen ! :))

Le-am înțeles, m-am corectat și abia aștept să le aplic.
Evident că toate detaliile se pot corecta în Photoshop, dar am mai băgat la cap și că e mai bine să faci pozele corect, ca să lucrezi mai puțin pe partea de editare.
Poza de mai jos e una din pozele mele preferate, editată sigur va arăta mai bine, dar e un început bun. 




Mi s-a părut timp investit inteligent la cursul lui Marian. Chiar a meritat !

După ce am participat la curs și am văzut atâția oameni pasionați de fotografie...am avut un deja vu.
Exact cum mi s-a întamplat la întâlnirea bloggerilor când am decis să-mi fac și eu blog, așa m-am decis pe loc că vreau și eu o cameră profesională și să învăț mai multe despre fotografie.
Așa că dacă îți place să ți se facă poze, stai pe aproape, voi începe practica în curând și voi avea nevoie de modele.
Până duminică se întamplă lucruri frumoase în Vama, la www.vslo.ro, așa că îți recomand să intrii pe site și să vezi dacă prezintă ceva interes pentru tine, mai ales că participarea este gratuită.
Îți las mai jos câteva poze făcute de mine, needitate, nefiltrate, ne-nimic. :))
Ieri am participat și la un curs de editare foto și așa am văzut cam ce minuni face Lightroom-ul.
Ma joc eu și cu el zilele astea. :))









You Might Also Like

2 comentarii

  1. Ma bucur ca ai ramas cu informatii utile dar si chestii practice.
    Pana la urmatorul workshop de fotografie de nunta organizat de VSLO, cand vei cunoaste camera foto pe de rost, inspiratie!

    RăspundețiȘtergere

Popular Posts

Like us on Facebook

Flickr Images