Howard Dell, o adevărată lecție de viață !

octombrie 02, 2016


Vineri am fost la Webstock. Am fost și în organizare și am avut o zi mega-extra-plină, dar foarte tare, despre care îți povestesc în scurt timp, în detaliu.
Am avut ocazia să mă reîntâlnesc cu mulți oameni dragi, pe care îi admir, cu mulți colegi din domeniu, să cunosc oameni minunați, dar ce m-a impresionat cel mai mult a fost povestea de viață a lui Howard Dell, care a fost unul din speakerii de la Webstock, în prima parte a zilei.
Tocmai de asta am ales să-ți povestesc mai întâi despre el. 
Fața lui parcă îmi părea cunoscută, dar nu știam de unde să îl iau, nu aveam habar ce emoții urma să trăiesc, după ce avea să ia microfonul.
Probabil îl știam de prin vreun film, pentru că a jucat în multe, alături de actori cunoscuți : Steven Seagal, Van Damme, Halle Berry, a jucat chiar și în - Tânăr și neliniștit - .
Trebuie să recunosc că nu aveam habar că este și în echipa Loredanei, la Vocea României, pentru că anul ăsta nu știu dacă am deschis televizorul de două ori și atunci ca să-l las pe programul de muzică, pentru câteva minute. Nici nu știam că a început noul sezon de Vocea României.  :))

Și nu am nici un regret din cauza asta, viața în afara Tv-ului e mult mai distractivă. :)
A fost mai fascinant să-i aflu mai întăi povestea. :)

Omul ăsta mi-a captat atenția din prima secundă, când am văzut cum a început să povestească venirea lui pe lume, cu zâmbetul pe buze și cu foarte mult umor.
Habar n-aveți, dar am și eu o poveste destul de amuzantă referitoare la venirea mea pe lume.
Povestea mea poate că explică de ce sunt așa pozitivă și de ce zâmbesc așa de mult. :)
Parcă m-am identificat cu felul lui de a fi...în primele 30 de secunde ! Așa ceva ?!
Howard a avut un start în viață foarte amuzant, mama lui era albă, tatăl lui negru, iar părinții lui au fost adevărați rebeli că s-au căsătorit , în condițiile în care, în anii 60, acest lucru era blamat.
Ne-a povestit cu amuzament că a fost pata de culoare mult timp și că cei de culoarea lui nu prea aveau voie să vorbească , în acea perioadă, în America.
Unde mai pui că era și mic de înălțime, dar că și-a luat revanșa în adolescență, când s-a înălțat și i-a luat pe toți. :))
Ne-a arătat lista lui de dorințe de atunci când avea 10 ani :

- să meargă la Olimpiadă
- să joace fotbal profesionist
- să joace baschet profesionist
- să joace în filme
- să câștige un premiu Oscar și un premiu Grammy
Pe primele 4 le-a bifat cu succes, a ajuns un actor cunoscut la Hollywood, și chiar dacă nu a câștigat încă premiile, wow... a câștigat foarte multe meciuri cu viața și unul mai important decât toate, a câștigat meciul cu moartea.

A fost nevoit să o ia de foarte multe ori de la capăt, iar voința și atitudinea pozitivă a acestui om ...pff ,m-au mișcat profund.
În 2006  a fost anunțat prin telefon de medicul său că mai are între 3-6 luni de trăit, avea nevoie de un transplant de ficat, iar șansele găsirii unui donator , într-un timp atât de scurt erau practic nule, pentru că lista de așteptare era uriașă.
În loc să se resemneze, a plecat în lume în căutarea unui leac , unui tratament naturist.
Ne-a povestit că dacă i s-ar fi propus să se facă VooDoo pe el , ar fi acceptat...ar fi acceptat orice , numai să trăiască.
A reușit să-și prelungească viața cu 2 ani, față de cele 3-6 luni primite de la medici.
A ajuns la spital în stare foarte gravă, iar el fix în ziua aia îi promisese iubitei lui că va ajunge la ea.
Așa că, deși se simțea foarte rău, iar medicii nu vroiau să-i dea drumul, pentru că ar fi murit, a scris pe o hârtie un mesaj ( așa pe patul de spital, cu tuburi și perfuzii) - Nu știu cum , dar voi fi acolo - și i l-a transmis iubitei lui.
I-a convins cu greu pe medici să-l lase să plece, iar aceștia l-au pus să semneze că e singurul responsabil , dacă va muri.
A semnat și a plecat spre iubita lui.
A ajuns la ea, și-a ținut promisiunea, dar s-a întors la spital într-o stare și mai gravă.

A intrat în comă, iar norocul lui a fost că a găsit un donator și i s-a făcut transplantul de ficat.
Ne-a explicat pe înțelesul nostru că este cel mai dificil transplant, pentru că ficatul este singurul organ conectat de toate celelalte, adică există soluții să te țină în viață fără inimă, fără plămâni, dar fără ficat, ai maxim 6 ore.
Transplantul a reușit, a spus că a avut dureri atât de groaznice, că ajunsese să-și dorească să moară.
Lua vreo 30 de medicamente, ne arătase o poză cu toată medicația lui din acea perioadă și lista impresionantă de reacții adverse a acestora.
Doar unul din cele 30 de medicamente avea vreo 50 de reacții adverse, de la dureri, amețeli, pierderi de memorie, pff...astea cred că erau cele mai ușoare din lista aia.
Ne-a spus cu zâmbetul pe buze că nu a citit la nici unul din medicamente, reacțiile adverse, ci le-a luat cu încrederea că se va face bine.
A zis că dacă citea listele astea intra în depresie.
Și chiar așa e...omul ăsta gândește la fel ca mine.  S-a concentrat numai pe aspectele pozitive.
La ce l-ar fi ajutat să-și umple mintea de toate lucrurile alea ?
La nimic !
 A început să se recupereze, iar medicii i-au dat o motivație să trăiască.
I-au spus că se organizează Olimpiade pentru cei cu transplant de ficat, așa că și-a dorit și mai mult să lupte.
S-a antrenat și și-a propus să câștige aurul.
Doar că nu a avut răbdare ! Fix ca mine. Nici eu nu am răbdare, vreau totul repede ! :))
Eu chiar recunosc asta de ani de zile, chiar mi-am făcut și un fel de motto, pentru atunci când reușesc să fac lucrurile mai repede, deși toată lumea îmi zice să am răbdare. Îi zic : shortcut to happiness ! :)
Pff...și așa fericire îmi aduc aceste shortcuturi, atunci când îmi ies lucrurile ! :)
Howard avea voie să participe la prima olimpiadă la un an după transplant, iar el avea doar vreo 6 luni de când se operase și se pregătea.
Așa că s-a descurcat să facă rost de hârtiile de la medici în care aceștia confirmau că ar fi avut, de fapt, un an de la transplant și s-a înscris.
A dus competiția până la capăt, a câștigat 3 medalii de aur și una de argint și a ajuns direct la spital.
Dar știi ce a zis, nu ?
Chiar dacă a ajuns de acolo direct la spital, era fericit ! :)

Și-a revenit, a participat din nou la următoarele olimpiade, a devenit din ce în ce mai bun, a câștigat numeroase metalii, dar cel mai impresionat pentru el a fost să cunoască și alți oameni care trecuseră prin aceeași suferință, care trecuseră prin aceleași dureri ca și el, dar care nu renunțaseră.
Cu ochii în lacrimi ne-a arătat o fetiță care trecuse la fel , printr-un transplant de ficat și care câștigase 6 medalii de aur , care era la fel de zâmbăreață ca și el, la fel de optimistă și la fel de încrezătoare.
Wow ! Sunt sigură că nu ne putem imagina exact cât de greu le-a fost, pentru că nu am trecut prin asta, dar lucrurile astea chiar m-au mișcat.
Spunea că dacă un copil poate să zâmbească așa, poate să învingă un astfel de transplant , atunci el, ca adult, nu avea voie să se plângă.
Cred că astea sunt probleme serioase ale vieții, probleme care poate par cu adevărat fără ieșire la un moment dat, nu prostii pe care le aud zilnic la cei din jur, gen mi s-a stricat mașina, nu-mi curge apa sau cine știe ce alte mărunțișuri.
Eu, personal, am învățat enorm din povestea lui, mi-a luminat gândirea , mi-a întărit și mai mult modul meu de a mă concentra pe lucrurile pozitive.
Pentru mine, povestea lui , este o adevărată lecție de viață, mă încurajează să cred că putem face orice, că putem ajunge unde ne dorim, dacă credem cu adevărat și dacă muncim din greu.
Omul ăsta tocmai a devenit unul din modelele mele de viață, de pozitivism, pe altruism ( pentru că se implică și ajută și alți oameni cu probleme medicale), de putere, de atitudine de învingător în fața vieții.

Pentru mine, vedete nu sunt oamenii care apar la televizor sau îi vezi prin videoclipuri sau filme, pentru mine, adevăratele vedete sunt oamenii ca Howard, oamenii care-mi dau adevărate lecții de viață, oamenii de la care învăț lecții valoroase, oamenii care au acea lumină de bunătate în ochi.

A fost o adevărată onoare pentru mine să stau de vorbă cu Howard.
Între noi a fost o chimie magică din primele secunde de când ne-am privit în ochi.

Parcă doar privindu-l, am citit toată suferința prin care a trecut, toată bunătatea pe care o are în suflet și omul simplu și minunat care este.
Wow ! Pot să scriu eu orice, dar cuvintele nu pot descrie cu adevărat, a fost un sentiment pe care nu l-am mai simțit niciodată, ceva cu adevărat magic.
Omul ăsta chiar e special, este o adevărată lecție de modestie și voință și nu sunt doar cuvinte, cred că ar fi excelent să-l cunoști personal și cu siguranță ai să-mi confirmi.
Deși a trăit toată viața în America, mi-a spus că îi place foarte mult în România, că România este un loc minunat, doar că potențialul tării noastre nu este cunoscut către exterior.
Mi-a confirmat ceea ce deja știam, dar mă bucur enorm că a ales să rămână aici și să facă lucruri minunate la noi în țară.
 Așa cum vă spuneam, este în echipa Loredanei la Vocea României și pot să vă jur că nu îmi pasă cum cântă, deși o face foarte bine, l-aș fi susținut oricum, pentru omul care este.

Cred că avem nevoie mai des de astfel de oameni , de astfel de povești de viață, ca să ne reamintim lucrurile care contează cu adevărat în viață, ca să ne motivăm constant să fim oameni mai buni, ca să nu renunțăm, să ieșim învingători din toate luptele pe care ni le aruncă viața.

Howard, ești cu adevărat un exemplu pentru noi toți, am o bucurie enormă în suflet că am avut ocazia să te cunosc și îți doresc din inimă să ajungi să bifezi tot ce îți dorești să realizezi în viața asta ! :)





You Might Also Like

2 comentarii

Popular Posts

Like us on Facebook

Flickr Images