Peripețiile lui Joy. Ep. 1 : Cu mașina la Istanbul

ianuarie 06, 2017


Recunosc că aveam foarte multe invitații de Revelion, în localuri în Constanța, la munte, prin Italia, în Budapesta, etc...dar ți se pare ție că aș fi genul de om care poate să facă la nesfârșit aceleași lucruri ?!
Nici mie nu mi se pare ! :))
Anul ăsta mi-am dorit altceva !
Cred că am ani de zile,de când efectiv nu planific ce fac de Revelion, decât pentru alții. :))
Mie îmi place să fiu spontană și de obicei îmi iese excelent ! :))
Parcă nu aveam chef să mă îmbrac frumos, să mă machiez și să merg într-un local, oriunde ar fi fost el, nici să dansez, deși iubesc maxim să fac asta.
Lucrurile astea le pot face în restul anului, chiar dacă lucrez și am program aglomerat.
Așa că am căutat o variantă să mă bucur maxim de puținul timp liber rămas.
Un prieten mi-a spus că pleacă la Dortmund și imediat mi-au sclipit ochișorii, că vreau și eu într-un loc pe care nu l-am mai văzut.
În Germania am mai tot fost, dar la Dortmund nu.
Până m-am hotărât eu și cu prietena mea, Marinka ( așa o alint eu și nu-i place :)) ) , prețurile la biletele de avion s-au scumpit exagerat, așa că, decât să fac risipă inutil, de aceeași bani mi-am luat bilete de avion pentru Barcelona și de restul am plecat la Istanbul cu mașina. :))
Ideea de Istanbul le-a sclipit multor prieteni de-ai mei, care ar fi renunțat instant la ideea de revelion la local, ca să meargă cu noi, doar că nu aveau pașaport. Ghinion ! :))
Istanbulul era pe lista mea de dorințe de câțiva ani, așa că m-am bucurat că mi-a venit așa idee.
Învățată cu drumurile și precaută cum sunt, m-am uitat la prognoza meteo pentru tot traseul, ca să mă asigur că drumurile sunt ok.
Dar cum socoteala de acasă nu se potrivește niciodată cu cea de pe drum, a început aventura noastră.
31 decembrie , ora 5:00 m-am întâlnit cu Marinka și am pornit la drum.
Bătea vântul, ninsese puțin, dar nimic de speriat, mai ales pentru mine, care am prins în cariera mea de șofer câteva coduri roșii serioase. :))
 Am ajuns la granița cu Bulgaria, era un autobuz și alte două mașini și nu se trecea.


Am coborât și am întrebat care e treaba.
Vameșul mi-a spus că e drumul închis de ore bune pentru că ninge la greu și la 7 abia încep utilajele să dezăpezească.
Ne-a spus să revenim pe la 8-9.
Ne-am întors la 2 Mai, am oprit la benzinărie, ne-am luat cafea și am stat la povești.
Nu aveam nici un gând să ne întoarcem înapoi.
Pe la 8 am pornit înapoi spre graniță.
Am stat până la 9 în mașină, dar un nene de pe acolo ne-a spus că e posibil să așteptăm mult și bine, pentru că bulgarii se mișcă fix ca românii, încet.
Alți vameși ne-au întrebat unde vrem să mergem și când le-am zis că la Istanbul, aproape că au râs și cu partea dorsală de noi. :))
Am simțit că știau cam cum e drumul prin Bulgaria, așa că i-am întrebat serios dacă e mai bine să ne întoarcem.
Cu același zâmbet ironic au zis că nu, că drumul e ok. :))
La 10 fără 10 stabilisem că, dacă până la 10 nu se deschide drumul, ne întoarcem și plecăm spre altă destinație.
Și ghici ce ? La 10 fără un minut s-a deschis drumul ! Așa a fost să fie ! :))
Am pornit la drum, primii 10 km fără probleme.
Traseul pe care l-am ales a fost Constanța - Vama Veche -Varna - Burgas - apoi autostrada care vine de la Erdine spre Istanbul.
Spre Varna drum dificil, viscolea și pe alocuri vizibilitatea era 0, dar era ok.
Mai făcusem asta de multe ori. :))


La Varna era apă pe jos și deja ziceam că gata, am scăpat de porțiunea cu zăpadă.
Greșit ! De fapt, abia începea zăpada cu adevărat ! :))
 Drumul spre Burgas, deși cu zăpadă, viscol și vizibilitate scăzută, a fost doar încălzirea pentru ce urma mai departe.


După Burgas a început să ningă ca la nebuni, stratul de zăpadă creștea vizibil, iar mașina înainta din ce în ce mai greu, mai ales că este și destul de joasă. Am avut o porțiune de drum unde vizibilitatea a fost 0 câțiva km și efectiv mergeam pe niște urme de mașină, care habar n-aveam unde duceau, pentru că nu vedeam nimic. :))
Pozele sunt dinainte ca drumul să devină și mai nasol, nu ne-au mai trebuit nici poze, nimic. :))


Știam doar că dacă opresc, acolo rămânem, așa că încercam să țin mașina în mișcare. :))
Pe Gps ne arată o benzinărie la 20 de km și am zis să opresc acolo să așteptăm să se oprească ninsoarea și să dezăpezească bulgarii drumul.
Cu o viteză de 20 km / oră, mi s-a părut că am făcut un an până la benzinărie. :))
Și surprizăăăă ! Benzinăria era deschisă, dar bulgarii nu deszăpeziseră și efectiv nu aveam pe unde să intru, iar pe drumul principal se circula pe o singură bandă, deci nu puteam rămâne în drum, că efectiv îl blocam.
Așa că nu m-am oprit, am mers înainte. :))
Am ajuns în munți, pe serpentine, iar acolo mă mai aștepta o surpriză, era și gheață pe sub zăpadă.
Pam pam ! :))
Așa că, la deal, mașinuța, cu toată voința ei și cu cauciucurile de iarnă din dotare, nu a mai putut avansa. :))
În spatele nostru un bulgar trecea prin aceeași situație, eu reușisem să avansez mai mult pe porțiunea aia. :))
Inițial am zis că e de la zăpadă, era destul de mare, așa că ne-am dat jos ca să dăm zăpada de la  roți...cu piciorul, că lopată nu aveam...prognoza arăta grade cu plus și nu zicea nimic de ninsoare. :))
Nu a ajutat cu nimic.
Marinka a venit cu ideea să punem preșurile la roți, ca să putem pleca. Am încercat și așa și nimic.
A venit bulgarul la noi și ne-a ajutat cu lopata lui, dar nu zăpada era problema, ci gheața de sub ea. :))
De pe sensul celălalt a mai trecut un bucureștean, care ne-a ocolit grațios și și-a văzut de drum, iar la câteva minute a apărut un bulgar în vârsta, care știa și română.
Era cu mașina mică, dar lucra pe utilajele de deszăpezire și tocmai mergea să ia utilajul și să treacă la treabă.
Ne-au împins, dar mergeam câțiva cm și se oprea.
A coborât și Marinka, am pus și preșurile la roți, a împins și ea...și am reușit să o luăm din loc.
Marinka a adunat preșurile și trebuia să o vezi cum alerga ca o gazelă pe lângă mașină să urce din mers, că dacă opream, nu mai plecam iar de pe loc. :))
A urcat și ne-am continuat drumul.
Ningea în continuare, iar zăpada era din ce în ce mai mare.
Când mai aveam puțin până la granița cu turcii, Gps-ul a indicat greșit direcția, eu văzusem indicator cu Istanbul și văzusem care era drumul bun , dar Marinka, care o credea orbește pe Jana ( Gps-ul meu :)) ) m-a convins că e mai bine pe drumul ăla, deși era zăpada cât China și simțeam că vom rămâne inzăpezite. :))
Zis și făcut ! Gps-ul ne dusese într-o curte plină de zăpadă, cu utilaje...și cu lucrători. :))
Lucrătorii aia ne-au ajutat să ieșim înapoi.
Am dat mașina pe mâinile unui bulgar, restul împingeau și din multe încercări și opriri, ne-au scos înapoi la drum ! Pfiu..încă un hop trecut ! :))
Să mai spună cineva că bulgarii sunt oameni răi !
Pff...chiar mi-au crescut la inimă ! :))
Mai aveam doar câțiva km până la graniță, în Turcia prognoza era cu și mai multe grade cu plus și tot speram să prindem și ceva asfalt uscat. Da de unde ?! :))
Și la granița au continuat peripețiile. Și acolo era gheață pe sub zăpadă.
Ne-au ajutat oamenii de pe acolo, dar avansam un metru, coboram înapoi 5. :))
Nu reușeam să ajungem la barieră.
Am tot dat în spate, ca să-mi iau avânt, dar tot nu reușeam să trec de zona cu cea mai multă gheață.
Dacă ai fost la granița cu Turcia, știi probabil că granița este fix pe un deal abrupt + zăpadă+gheață = love :))
Așa că am lăsat-o pe Marinka în mașină și am plecat prin pădure către graniță, să cer ajutor.
Vameșii turci nu știu o boabă de engleză, cu toate astea l-am convins pe unul din ei să vină cu mine. :))
Nu știu ce a zis, dar s-a urcat el la volan și ne-a zis ceva de genul să lăsăm mașina cu el și noi să mergem în vamă, la caldură.
Eu i-am zis Marinei că rămânem acolo, să îl împingem, asta am și făcut de câteva ori, dar se întâmpla ceea ce pățeam și eu, când dădea de gheață nu mai avansa. :))
Marina era în mașină cu el, iar eu, Arnold, împingeam mașina. :))
A coborât și Marina să mă ajute și când a rămas singur în mașină, vameșul a dat cu spatele cu viteză.
Am zis că se duce mai la vale să-și ia avânt, că așa se procedează de obicei.
Dar de unde ?
Când am văzut că o întoarce cu fața învers, m-am gândit că vrea să urce cu spatele.
Și să vezi fluturași în stomac și sentimente amestecate, când eu și Marina am rămas în zăpadă, pe drum, fară telefoane, acte, mașină, fără nimic...iar vameșul a plecat cu mașina mea, în direcția opusă, fără să spună ce are de gând și fără să știu dacă se mai întoace sau nu. :))
Deci așa palpitații n-am mai trăit de mult, jur ! :))
Am așteptat câteva minute, fără să întrăm în panică, dar când am văzut că nu se mai întoarce, am zis că am comis-o ! :))
Pff...câte filmulețe puteau să-mi treacă prin cap, în numai câteva secunde ! :))
Am luat-o la alergat spre vamă, dar cei de acolo oricum nu înțelegeau o boabă de engleză.
Și acum îmi amintesc ce era în sufletul meu. Îmi ziceam - ai vrut locuri noi ? Ia d-aici ! :)) -
Fix când ajunsesem în vamă, am văzut că apare individul cu mașina.
Pffffiuuu....am răsuflat așa ușurată ! :))
Ce început de an nou am fi avut, dacă rămâneam fără mașină și toate lucrurile noastre !
Original sau ce ?! :))
Am zis că nu mai dau niciodată mașina pe mâna nimănui.
Ziceam, în glumă, că altădată aștept primăvară lângă ea, decât să mai fac așa ceva. :))
 Pfiuuu...după multă răbdare și vreo 4 controale diferite la graniță, vameși care nu înțelegeau engleza, dar vorbeau cu mine în turcă, de parcă aș fi înțeles eu ceva, am intrat în Turcia.
Imediat cum am intrat, s-a și văzut diferența.
Ninsese la fel de mult, dar era deszăpezit cum trebuie.
Când am zis că am scăpat de drumuri nasoale, a început din nou să ningă, cam tot drumul, vizibilitate iok. :))
Cu toate astea, apăreau destul de des utilaje din spate, care treceau cu viteză și care curățau drumul fix cum trebuie.
Wow ! Turcii chiar îți fac treaba. Tot respectul !
Autostrada turcilor are dealuri și văi uriașe, așa că , dacă nu adaptai viteza la condițiile de drum ajungeai pe câmp, fix ca multe alte mașini rostogolite&co , care erau abandonate pe marginea drumului și pe care le admiram ca la muzeu.
Eram obișnuită cu peisajul, pentru că am condus în tot felul de condiții, iar asta se întâmpla în fiecare iarnă și pe Autostrada Soarelui, când veneam de la București.
Zmeii care accelerau și care credeau că nu au cum să derapeze, ieșeau grațios pe câmp. :))
Am intrat în Istanbul fix în noul an și nu pot să-ți explic în cuvinte ce bucurie am simțit în suflet , în momentul în care am văzut Istanbului noaptea.
Wow ! După sute de km prin păduri, cu zăpadă și peripeții, am ajuns în civilizație.
Zgârie nori, lumini superbe, un peisaj de poveste, am zis atunci că mai lipsesc niște mașini zburătoare, să completeze peisajul.
Parcă intrasem în altă lume...brusc și subit ! :))
Modul în care am petrecut ultima zi din 2016 și cum am început 2017 mi-a dat în gând următoarea idee...că 2017 va fi un an cu peripeții, cu călătorii ( abia aștept :)) ), că voi întâlni oameni care mă vor ajuta, dar și care vor trece indiferenți pe lângă mine, că indiferent prin ce voi trece, mă voi descurca și voi încheia 2017 cu bine.
De fapt, toate experiențele prin care trecem sunt lecții, ne ajută să evoluăm.
Zilele la Istanbul au fost demențiale, am cunoscut o grămadă de oameni noi, turci, pakistanezi, sirieni, etc..și îți spun cu mâna pe inimă că sunt niște oameni extraordinari.
Lumea ar fi un loc mai bun, dacă, în loc să ne luam după știrile de la Tv, am ieși în lumea reală și am vedea cu ochii noștri ce se întâmplă cu adevărat.
Am plecat pe grade cu plus, drumul înapoi a mai avut ceva zăpadă, pe anumite porțiuni, dar a fost parfum, față de drumul de la dus. :))


Privind în urmă, nu regret nici măcar o secundă că am ales Istanbul, că am trecut prin atâtea peripeții , jur că m-am distrat copios la fiecare hop.


Marina poate confirma că m-am distrat, am râs la fiecare peripeție de pe drum, pentru că am trecut prin foarte multe și știu că nu există situații fără ieșire. Eram sigură că, orice ar fi, găsim o soluție. :))
Aveam chiar și șampania în mașină, în caz că nu reușeam să ajungem în Istanbul până la miezul nopții.  :))
Aș fi preferat să petrec la căldură, safe, într-un local ?
Nope !
Nu că am ceva cu modul ăsta de a petrece, am făcut și eu asta ani de zile, dar mie îmi place să fac lucrurile în stilul meu.  :))
Dacă sunt revelioane de care nici nu mai îmi amintesc, de ăsta sigur îmi voi aminti toată viața ! :))
Am fooooarte multe poze, doar că sunt împrăștiate momentan prin telefon, cameră, carduri, etc...așa că îți las câteva , pe care le am la îndemână. :))








    














You Might Also Like

2 comentarii

Popular Posts

Like us on Facebook

Flickr Images